Sale

Campioni de legendă 10

Fii primul care evalueaza acest produs.

Promoție valabilă în perioada 08.01 – 12.02.2018


Pachetul conține:  O viață fără limite, de Chrissie Wellington, Regele lumii, de David Remnick, Messi.Povestea băiatului devenit legendă, de Luca Caioli și Ronaldo. Obsesia pentru perfecțiune, de Luca Caioli.

Disponibilitate: In stoc

Pret normal: 189,55 RON

Pret nou 151,64 RON

Comenzile inregistrate pana in ora 14:00 (L- V) vor pleca in aceeasi zi.

Livrare prin Bookurier si GLS.

Transport gratuit la orice comanda de peste 100 Lei

Contacteaza-ne pentru mai multe detalii legate de produsele noastre.

„Menţineam un ritm constant pe bicicletă de aproape 161 km. Drumul arid străbătea colinele de lavă stratificată, care tolerau prea puţină viaţă printre stâncile lor. Din când în când un tufiş se ivea pe marginea drumului, într-o izolare splendidă dar, în afară de acesta, doar linia lungă şi albă de pe marginea şoselei îmi era tovarăş de drum. Soarele arzător plutea deasupra noastră atât de sus, încât nici eu nici bicicleta nu lăsam vreo umbră pe caldarâm. Drumul se întindea liber înaintea mea, acum fără ciclişti. Conduceam cursa.”, povesteste Chrissie Wellington, autoarea și protagonista acestei cărți interesante.

 

Ȋn octombrie 2007, Chrissie Wellington, o necunoscută de treizeci de ani din Norfolk, a şocat lumea triatlonului, câştigând Campionatele Mondiale Ironman din Hawaii, unul dintre cele mai dificile evenimente sportive de o zi – o cursă de înot de 3.86 km, una de ciclism de 180 km de-a lungul înăbuşitoarelor câmpuri de lavă şi la final o cursă de maraton (42.195 km). Cu doar nouă luni înainte lucra la Whitehall, ca simplu funcţionar public. Toate aceste episoade ale vieții sale sunt expuse în paginile unei cărți motivaționale de excepție.

 

Chrissie Wellington este recunoscută acum drept unul dintre cei mai buni triatlonişti ai tuturor timpurilor, multiplă campioană mondială Ironman, care a stabilit numeroase recorduri mondiale, cu timpi consideraţi a fi imposibil de realizat de către femei. O viaţă fără limite este, fără îndoială, o carte interesantă ce prezintă povestea unei fete obişnuite, pasionată şi ambiţioasă ce a devenit cel mai mare atlet britanic de anduranţă al generaţiei sale.

 

Chrissie Wellington s-a născut în februarie 1977 în zona rurală a Norfolkului şi este cea mai bună triatlonistă britanică a momentului. A câştigat de patru ori Campionatul Mondial Ironman şi din 2009 deţine recordul mondial la timpul total de finalizare al cursei. Înainte de a deveni atlet profesionist, a lucrat pentru guvernul britanic, implicându-se în proiecte de dezvoltare a Nepalului.

 

“Ceea ce mă uimeşte la Chrissie Wellington nu este că învinge, ci maniera în care o face. La fel ca şi Usain Bolt, Wellington a apărut de nicăieri şi şi-a zdrobit concurenţa. Experţii în atletism spun că Bolt a fost un fenomen aşteptat, dar Wellington a apărut pur şi simplu şi a început să câştige cu un avantaj relativ mare.” James Cracknell

 

"Un sportiv de amplitudine internaţională, ale cărei performanţe nu pot fi puse sub semnul întrebării de nimeni, din niciun alt sport." Bretton Sutton

 

”Această carte interesantă scoate la iveală portretul unei femei minunate. Calitățile sale excepționale au ajutat-o să obțină realizări pe care cititorii nici nu și le pot imagina. Cu toate acestea, ea rămâne conectată la acea fată simplă din Norfolk. Este o combinație câștigătoare.” - Jane Shilling, The Daily Mail

 

Pe 3 iunie 2016, Muhammad Ali, “cel mai bun, cel mai rapid, cel mai chipeș pugilist din câți au existat vreodată“ (Salman Rushdie), înceta din viață la vârsta de 74 de ani. Cel care a încântat o lume întreagă cu măiestria, determinarea și talentul său incontestabil, dar mai ales cu refuzul de a se alinia vremurilor sacrificându-și astfel titlul și cariera; cel care a inspirat o generație întreagă să-i urmeze exemplul și să se opună unui război absurd - va rămâne întotdeauna alături de noi, poate și grație acestei cărți motivaționale scrisă de David Remnick, “o capodoperă a portretisticii și reportajului” (Salman Rushdie).

 

Pe 25 februarie 1964, la sfârşitul rundei a şasea, un Sonny Liston învins se retrăgea în colţul lui şi rămânea acolo. Abandonase. Decenii mai târziu, Ali va urmări zâmbind filmarea în care dansa în ring și striga: Sunt regele lumii! Sunt regele lumii! (de unde și titlul unei cărți motivaționale de excepție). În ziua următoare, Clay avea să anunţe nu doar că e noul campion mondial la categoria grea, ci și faptul că e membru al Nation of Islam. În câteva săptămâni avea să primească un nou nume şi în câţiva ani, puştiul rapid şi amuzant din Louisville avea să se transforme într-una dintre cele mai captivante şi puternice figuri ale Americii acelei perioade.

 

Dar care a fost drumul lui până să ajungă acolo? Ce obstacole i-au stat în cale? Aceasta este întrebarea la care răspunde cu măiestrie David Remnick, autorul acestei carti motivationale si castigator al Premiului Pulitzer. Lumea boxului, cu personajele ce făceau parte integrantă din ea în acea perioadă – luptători, manageri, jurnaliști, mafioți ce conduceau jocul ‒ este portretizată cu multă acuratețe, dar și cu o reală emoție și compasiune, pentru gladiatorii nevoiți să lupte pentru o viață mai bună, în această carte. Floyd Patterson, Sonny Liston, Cus D’Amato, Frank Carbo, Jimmy Cannon, Malcom X sunt doar câteva dintre personajele care completează imaginea Americii anilor ’50-’60. Iar peste toți aceștia domnește fermecătorul rege: Muhammad Ali.

 

“Anii ’60 au fost plini de prostii. Drogurile au fost o prostie, hare-krishna o demenţă, iar Războiul din Vietnam cea mai mare absurditate dintre toate. Dar în această rătăcire omniprezentă a existat şi curaj, acel tip de curaj care a reuşit în cele din urmă să schimbe lumea: curajul feminist, curajul mișcărilor pentru drepturile civile, curajul lui Muhammad Ali. Așa că lecția pe care am învățat-o din anii ’60, asta dacă nu cumva eram prea drogați să mai învăţăm ceva, este aceea că poţi, prin acțiune directă, să întorci universul în favoarea ta, să remodelezi societatea, să îi oferi muzică mai bună, idealuri mai înalte și libertate. Iar Ali a avut un rol important în toate acestea.” Salman Rushdie

 

Despre Autor

 

DAVID REMNICK a fost reporter pentru The Washington Post timp de zece ani, dintre care patru ani la Moscova. S-a alăturat echipei The New Yorker în 1992 şi din 1998 este redactorul-şef al revistei. Regele lumii, una dintre cele mai interesante carti biografice, a fost aleasă de către revista Time drept Cartea anului 1998 (nonficţiune). Volumul Lenin’s Tomb: The Last Days of the Soviet Empire a primit Premiul Pulitzer pentru nonficţiune în 1994.

 

Ce poţi să mai spui despre Leo, după ce îl vezi jucând? Singurul lucru rămas de spus este că Messi e pur şi simplu cel mai bun. Şi aceasta este o concluzie unanimă, atât de general acceptată încât, pentru prima data în istorie, mass-media engleză şi cea argentiniană sunt de acord, ambele folosind cuvântul rege pentru a-l descrie. Trăiască regele, titrează Olé, aluzie la dragostea pe care o au britanicii pentru familia regală, în timp ce Sunday Times publică titluri precum Domnia Regelui Messi. În 2009, când fusese deja încoronat Rege al Europei, un fan din Valencia a fost îndeajuns de îndrăzneţ încât să încerce să îi atribuie titlul de rege al Spaniei – chiar în faţa regelui Juan Carlos.

 

În vârstă de 26 de ani, Lionel Messi, protagonistul acestei cărți interesante, este considerat de numeroşi analişti cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. În 2009, 2010 şi 2011 a primit Balonul de Aur, egalând performanţa lui Michel Platini, singurul jucător din istorie care reuşise să câştige, până în acel moment, trei baloane de aur consecutive. În 2012 depăşeşte acest record, câştigând al patrulea Balon de Aur consecutiv. În 2015 câștigă cea de-al 5-lea Balon de Aur din carieră, fiind singurul jucător din istorie cu această performanță.

 

Messi este un portret revelator al unui fotbalist rapid, ingenios şi uluitor. Caioli dezvăluie în această carte, prin declaraţiile în exclusivitate ale părinţilor, familiei, antrenorilor, colegilor, dar şi ale lui Messi însuşi, un personaj complex, extrem de talentat dar şi modest, jucător genial dar şi om remarcabil. Povestea lui ne este prezentată într-una dintre cele mai interesante cărți de citit despre lumea sportivă și nu numai, Messi. Povestea baiatului devenit legenda.

 

”Amintirile sunt un aspect fundamental al fotbalului,” scrie Caioli cu referire la comparațiile care l-au urmărit pe Lionel Messi întreaga carieră, încă de când era un băiețel din Rosario, Argentina. Această carte interesantă creează amintiri pentru cititori.

 

Despre Autor

 

Născut la Milano, în 1958, Luca Caioli locuieşte din 2001 în Madrid. Jurnalist sportiv de prestigiu, Caioli a lucrat pentru publicaţii renumite precum Il Manifesto, L’Unitá, La Repubblica sau Gazzetta dello Sport. Odata cu mutarea în Spania, Caioli devine corespondent la Sky Tg24 şi scrie pentru Marca şi Corriere della Sera. A publicat şapte cărți, printre care Ronaldo. Obsesia pentru perfectiune (Editura Preda Publishing 2014), Ronaldinho. El futbolista feliz (2006), Centodieci minuti, una vita. La Parábola di Zinedine Zindane (2006).

 

În 2003, când un tânăr jucător portughez, care juca sublim, a ajuns la Manchester United, Sir Alex Ferguson i-a înmânat tricoul cu numărul 7, purtat în trecut de Cantona şi Beckham. Aşteptările erau clare, iar Cristiano Ronaldo nu a dezamăgit.

 

Ronaldo, protagonistul acestei cărți motivaționale, a câştigat, în 2008, 2013, 2014 și 2016 premiul Balonul de Aur, fiind singurul portughez care a reuşit această performanţă. Din momentul în care s-a mutat la Real Madrid, doborând toate recordurile vremii cu transferul său de 80 de milioane de lire sterline, flerul său de marcator şi-a găsit expresia supremă şi a făcut ca rivalitatea cu Lionel Messi de la Barcelona să devină legendară.

 

"Am câştigat tot ce era de câştigat şi nu mă voi opri până în ziua în care mă voi retrage. Ăsta sunt eu. Uneori nu sunt în cea mai bună formă, dar nu las asta să mă dărâme. Concentrarea psihică supremă este atunci când vrei să îţi atingi obiectivele. Iar cheia este să nu te opreşti din a-ţi stabili obiective." declară cel căruia Luca Caioli i-a dedicat una dintre cele mai bune cărți de citit din fotbal.

 

"Nu contează unde jucăm sau cu cine jucăm, la fiecare meci eu ies pe teren şi dau tot ce am mai bun, joc aşa cum ştiu eu şi fac orice îmi stă în putinţă să mă asigur că vom câştiga."

 

"Care este cea mai mare slăbiciune a mea? Nu ştiu. Mi-ar plăcea să fiu perfect în toate aspectele, nu doar fizic ci şi mental. Nu există o zonă pe care să o lucrez mai mult decât cealaltă. Vreau doar să ajung să fiu din ce în ce mai puternic."

 

Pentru fanii lui Ronaldo și pentru pasionații de fotbal această carte este cu adevărat motivațională. Luca Caioli dezvăluie povestea neștiută a acestui superstar global, atât de pe teren, cât și în afara lui. Cititorii vor descoperi multe fațete ascunse ale lui Ronaldo.

 

Despre Autor

 

Născut la Milano, în 1958, Luca Caioli locuieşte din 2001 în Madrid. Jurnalist sportiv de prestigiu, Caioli a lucrat pentru publicaţii renumite precum Il Manifesto, L’Unitá, La Repubblica sau Gazzetta dello Sport. Odata cu mutarea în Spania, Caioli devine corespondent la Sky Tg24 şi scrie pentru Marca şi Corriere della Sera. A publicat şapte volume, printre care Ronaldinho. El futbolista feliz (2006), Centodieci minuti, una vita. La Parábola di Zinedine Zindane (2006) și, desigur, una dintre cele mai bune cărți despre fotbal, Ronaldo. Obsesia pentru perfecțiune (Editura Preda Publishing 2014)

Spune parerea ta

You're reviewing: Campioni de legendă 10

Cum evaluezi acest produs? *

 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Price
Calitate

Etichete produs

Foloseste spatii intre etichete. Foloseste ghilimele simple (') pentru fraze.

Abonează-te și primești
15% reducere!
Fii primul care află ofertele săptămânii, noutățile lansate și articolele publicate în The Sportist. Alergare, ciclism, triatlon, alpinism, fotbal, poți accesa totul cu un singur click. În plus, primești cadou o reducere de 15% la următoarea comandă.